Parazit fără paraziți


Viermii si parazitii intestinali

Select Page Paraziți externi și interni la câine și pisică Probabil prea puțini proprietari conștientizează importanța deparazitărilor regulate la animalele de companie. Aceastea sunt esenţiale atât pentru sănătatea animalelor, cât şi a oamenilor: mulţi paraziţi externi şi interni se transmit de la animal la parazit fără paraziți şi invers.

Dar ce sunt de fapt paraziţii? Sunt vietăţi minuscule, multe dintre ele fiind vizibile doar la microscop.

All rights reserved doc.

Trăiesc în organismul-gazdă, hrănindu-se ori cu alimentele consumate de gazdă, ori, mai frecvent, cu sângele sau celulele acestuia. În funcţie de localizare, se împart în două categorii mari: paraziţi interni, care trăiesc înăuntrul corpului gazdei, şi paraziţi externi, care, după cum spune şi numele, parazitează pe suprafaţa parazit fără paraziți. În zona noastră unii dintre aceşti paraziţi sunt foarte frecvenţi, astfel riscul de infestaţie este mare.

Cum se poate infesta animalul cu paraziți? Marea majoritate a paraziţilor interni se transmit prin ingerarea, lingerea alimentelor sau obiectelor contaminate cu ouăle sau larvele acestora.

Infecția parazitară cu oxiuri (oxiuroză sau oxiuriază)

Foarte mulţi paraziţi au gazdă intermediară: în unele stadii se dezvoltă într-un organism de exemplu purec, peşte, broască, melc, şoarece, oaie. Aceste organisme sunt consumate de gazda definitivă în cazul nostru câinele sau pisicaîn corpul cărora se dezvoltă paraziții adulți.

Cu paraziții interni puiuţii se infestează de la mama. Unii paraziţi se parazit fără paraziți deja în uter, altele prin lapte. Paraziţii externi se transmit prin contact direct cu animale parazitate, sau din mediu.

bacterii rezistente la fierbere

Parazit fără paraziți ori de la un alt animal, ori din încăperi unde sunt larve de pureci, sau, nu în ultimul rând, chiar proprietarul le poate duce acasă involuntar. Care sunt semnele de îmbolnăvire? Semnele sunt foarte variate de la caz la caz. Iată câteva exemple tipice. Viermii intestinali … … pot să paraziteze mai mult timp fără să cauzeze vreun semn de boală.

Paraziți externi și interni la câine și pisică

Când sunt prezenţi parazit fără paraziți număr mare sau de prea mult timp, poate să apară diaree, slăbire, apetit capricios, chiar anemie, iar în scaun se pot observa paraziții adulți cu ochiul liber. La puiuţi e foarte tipic burta mare, ca de borască.

Administrarea excesivă de medicamente imunosupresoare Condiții igieno-sanitare deficitare. La nivelul mucoasei intestinale, paraziții pot determina apariția unor leziuni inflamatorii sau traumatice, cu evoluție spre atrofia şi exfolierea mucoasei intestinale, cu apariția secundară a sindromului de malabsorbție- maldigestie şi reducerea capacității de apărare antiinfecțioasă a mucoasei intestinale. Antigenele parazitare pot determina apariția unei reacții de hipersensibilitate a organismului gazdă, pe fond alergic.

La aceştia, dacă paraziţii se înmulţesc în număr foarte mare, pot cauza obstrucţie intestinală, ce poate fi fatală. Viermii pulmonari … … cauzează semne respiratorii: tuse, respiraţie greoaie, toleranţa la efort scade mult.

Paraziţii cardiaci … … pot rămâne neobservaţi mai mult timp. După un timp inima nu mai face față la efortul crescut și se ajunge la insuficienţă cardiacă. Paraziţii externi … … cauzează mâncărime intensă.

papiloame pe gat tratament

De multe ori se observă paraziţii în blana animalului şi cu ochiul liber. Acesta se poate scărpina atât de mult, încât să-şi facă răni sângerânde În cazul râiei în ureche … … e foarte tipic scuturatul capului, scărpinatul frecvent şi eventual poziţia anormală a urechilor.

remedii pentru viermi pentru adulți

Care sunt pericolele pentru om? Din păcate mai mulţi paraziţi se pot transmite de la animal la om, cauzând îmbolnăviri foarte grave. Poate cel mai puţin periculoase, deşi mult mai vizibile şi incomodante sunt purecii şi râia. Practic de pureci se poate scăpa relativ uşor, aceştia nu stau mult timp pe corpul omului, deoarece noi ne spălăm şi ne schimbăm hainele fercvent.

paraziții sunt prădători

Mai greu este eliminarea purecilor din casă. Râia, deşi foarte neplăcută, tratată din timp nu cauzează probleme mari. În schimb paraziţii interni pot îmbolnăvii omul, mai ales pe copii, dacă nu se respectă regulile de igienă de bază.

viermi când nu mănânci

Astfel dacă animalul este parazitat, şi noi nu ne spălăm pe mâini după ce îi mângâiem, putem ingera ouă de paraziţi. De asemenea, dacă nu spălăm legumele, fructele.

Sunt unii paraziţi care trec prin piele: astfel dacă umblăm desculţi pe pământ contaminat, larvele pătrund prin piele. Larvele migrează în diferite organe, cauzând îmbolnăviri grave de exemplu chistul hidatic pe ficat.

UNTOLD 2019 LIVE - Parazitii

Cum se tratează animalele bolnave? Este foarte important ca la orice semn dubios să cerem ajutorul medicului veterinar.

Paraziti: 6 semne aparent banale ce indica o boala parazitara

După diagnosticarea unei boli parazitare, medicul decide ce este de făcut. În cazul paraziţilor externi tratmentul este relativ uşor: prin aplicarea soluţiilor antiparazitare semnele dispar după câteva zile. În cazul paraziţilor interni pe lângă tratamentul antiparazitar poate fi nevoie şi de tratament de susţinere cu vitamine, uneori chiar şi cu perfuzii.